Toamna este anotimpul melancoliei prin excelență. Dincolo de revenirea la rutină, căderea frunzelor, lipsa soarelui și cerul acoperit de nori, ne este afectată și starea de spirit. Este posibil să experimentăm schimbări de dispoziție, probleme de somn sau lipsa poftei de mâncare, principalele simptome ale asteniei de toamnă. În acest context e important să clarificăm ce este această dispoziție, cum ne afectează și ce putem face pentru a o preveni.
Ce este astenia de toamnă și cum se manifestă?
Este o tulburare a dispoziției care poate duce la diferite tulburări biologice. Chiar dacă este mai puțin cunoscută decât astenia de primăvară, afectează aproximativ 10% din populație și, deși nu este o boală, poate avea un impact negativ asupra vieții de zi cu zi. Durata sa obișnuită este cuprinsă între una și două săptămâni, dar dacă persistă ar putea duce la o tulburare afectivă sezonieră, considerată o patologie care trebuie tratată.
Simptomele asteniei pot fi atât fizice, mentale, cât și emoționale. Cele mai frecvente sunt oboseala, slăbiciunea generalizată, apatia, insomnia ori somnolența, lipsa de concentrare, iritabilitatea și anxietatea.
Care sunt cauzele asteniei de toamnă?
Principala cauză a acestei tulburări se află în neurotransmitatorii care reglează funcționarea corpului și a căror activitate nu se adaptează întotdeauna bine la ajustările de lumină, temperatură și orar care apar odată cu schimbarea anotimpurilor. Aceste perturbări modifică bioritmurile corpului nostru și ciclul somn-veghe, ceea ce afectează negativ starea noastră de spirit. De exemplu, odată cu reducerea orelor însorite este produsă mai puțină serotonină, cunoscută sub numele de hormonul fericirii.
Alți factori, cum ar fi revenirea la serviciu și rutina zilnică, precum și un contact mai redus cu prietenii și familia pot contribui, de asemenea, la apariția asteniei.
În acest context este important să ne reînnoim regimul de auto-îngrijire și să reflectăm asupra nevoilor noastre. Iar una dintre cele mai bune modalități de a încorpora auto-îngrijirea într-un program încărcat este terapia prin masaj. Iată care sunt beneficiile sesiunilor de masaj și modul în care acestea contribuie la diminuarea simptomelor asteniei de toamnă.
-
Masajul ajută la atenuarea stresului.
Când suntem stresați, corpul nostru declanșează răspunsul natural de „luptă sau fugi”, accelerând ritmul cardiac și provocând încordarea mușchilor.Terapia prin masaj contracarează aceste efecte. În timpul tratamentului sunt activate punctele de presiune legate de nervul vag, cel care reglează tensiunea arterială. De asemenea, masajul scade producția de cortizol – hormonul stresului- și crește producția de endorfină – hormon cu un rol important în starea de bine.
-
Masajul ameliorează starea de depresie.
Lipsa luminii soarelui datorată zilelor care se scurtează din ce în ce mai mult până la solstițiul de iarnă poate face ca unele persoane să se simtă puțin deprimate sau chiar să declanșeze o depresie sezonieră. Terapia prin masaj contribuie la producerea mai multor neurotransmițători asociați stării de bine și fericirii – endorfinele, oxitocina, dopamina și serotonina.
-
Masajul îmbunătățește somnul.
Schimbările sezoniere pot provoca tulburări de somn temporare din cauza modificărilor ritmurilor biologice în funcție de orele cu soare natural. În plus, schimbările de oră complică uneori lucrurile. Prin urmare, ciclurile de somn pot fi întrerupte temporar iar ceasul nostru intern trebuie să se adapteze. Datorită creșterii serotoninei în urma masajului, corpul nostru are mai mult timp să producă melatonină, un hormon care reglează ciclul somn-veghe. Totodată un masaj ne poate ajuta să petrecem mai mult timp în etapele mai adânci ale somnului, responsabile de refacerea corpului. În plus, utilizarea anumitor uleiuri esențiale calmante (de exemplu, uleiul de lavandă) în timpul sesiunii au un efect și mai accentuat asupra somnului.
-
Masajul consolidează sistemul imunitar.
Există anumiți factori care determină ca mulți dintre noi să ne îmbolnăvim toamna. Oboseala, frigul, lipsa de exercițiu fizic, carența de lumină și vitamina D, suprasolicitarea, toate acestea aduc adesea o presiune asupra sistemului imunitar.
Funcționarea corectă a sistemului limfatic este esențială pentru susținerea sistemul imunitar, iar masajul ajută la drenarea limfei către ganglionii limfatici. De asemenea, terapia prin masaj crește prezența celulelor care acționează în prima linie de apărare a sistemului imunitar, distrugând celulele care conțin tumori și virusuri.
-
Masajul calmează durerile articulare și reumatice.
Odată cu instalarea zilelor mai reci și umede, multe persoane cu dureri cronice, reumatism sau probleme articulare (de exemplu artită) observă că simptomele se agravează, articulațiile fiind deosebit de sensibile la schimbările de temperatură. Terapia prin masaj este ideală pentru încălzirea corpului, ameliorarea durerilor articulare, reducerea inflamației, manifestări care sunt adesea exacerbate de vremea rece. Acest lucru face ca tranziția spre iarnă să fie puțin mai ușoară.
-
Masajul ajută la circulația sângelui.
Temperaturile scăzute determină constricția vaselor de sânge, scăderea circulației sanguine, creșterea tensiunii arteriale și, prin urmare, pot provoca mult disconfort și durere. Masajul regulat îmbunătățește fluxul sanguin, scade în mod natural tensiunea arterială și crește temperatura corpului (datorită schimbărilor de temperatură, corpul este obligat să se adapteze constant, deoarece trebuie să mențină o temperatură în jur de 37 de grade Celsius pentru a-și îndeplini funcțiile vitale).
-
Masajul hidratează pielea.
Toamna este un moment în care problemele pielii tind să se intensifice din cauza schimbărilor de temperatură, a vântului rece sau a sistemelor de încălzire care usucă pielea. Masajul se face adesea cu uleiuri vegetale, iar pielea rămâne hidratată. În plus, printr-o mai bună circulație a sângelui, masajul îi confereră pielii mai multă strălucire și vitalitate.
A ne face timp pentru noi să ne delectăm cu un masaj contribuie cu siguranță la îmbunătățirea stării de spirit și la prevenirea durerilor sezoniere, fiind totodată și un instrument excelent pentru relaxare.